Fundatia Familia Sturza a sustinut in cadrul Competiția Națională „Tîrgul Național al Companiilor Școlare”

Mai 2013

În perioada februarie – aprilie 2013, Junior Achievement Moldova în colaborare cu Fundația ”Familia Sturza”, Ministerul Educației al RM au organizat Competiția Națională Compania Școlară a Anului.

În cadrul competiției au participat 22 echipe de elevi din diferite regiuni ale țării, fiind coordonați de profesorii de economie din cadrul programelor JA Moldova și consultați de tinerii antreprenori, membri ai organizației JCI Moldova.

Această competiție este parte componentă a programului de educație economică și formare antreprenorială „Compania Şcolară”, un program internațional JUNIOR ACHIEVEMENT – YOUNG ENTERPRISE, tip „learning by doing”, destinat elevilor cu vîrste cuprinse între 15 și 19 de ani. Programul reprezintă un ”laborator” economic și de afaceri, care le facilitează tinerilor accesul la o experiență reală de antreprenoriat, prin exersarea unor roluri diverse, de la conceperea proiectului, pînă la design și producție.

În cadrul programului, cu ajutorul unui profesor instruit de JA Moldova și consultantul de afaceri, elevii inițiază o companie în cadrul școlii. Pe durata funcționării acesteia, ei desfășoară studii de piață, formează capitalul prin vînzarea de acțiuni, crează și vînd un produs, țin evidența rezultatelor obținute. Pe lîngă învățarea practică a conceptelor economice și antreprenoriale, elevii își dezvoltă un puternic simț de responsabilitate, își consolidează abilitățile de învățare, abilitățile interpersonale, cele de conducere și capacitatea de a lucra în condiții economice reale. Finalitatea programului „Compania Şcolară” este Competiția Națională Compania Anului.

În cadrul competiției echipele de elevi participante au:

  • 1.Înregistrat companiile școlare la JA Moldova pentru a primi autorizația de a activa;
  • 2.Au beneficiat de consultanță de afaceri personală din partea tinerilor antreprenori, membri ai JCI Moldova;
  • 3.Au prezentat un plan de afaceri și raportul activităților din cadrul companiei școlare;
  • 4.Au avut posibilitatea de a-și expune și comercializa produsele în cadrul Tîrgului Național al Companiilor Școlare. În cadrul tîrgului, juriul a evaluat echipele în dependență de ideea produsului, planul de afacere, amenajarea standului, prezentarea companiei în fața juriului.

Tîrgul Național al Companiilor Școlare a fost organizat cu suportul Ministerul Educației al RM, Fundația ”Familia Sturza”, Ministerul Economiei al RM, JCI Moldova, B.C. ”Moldova Agroindbank” și Rețeaua de magazine ”Linella”.

Compania ”Natural Beauty” de la Liceul Teoretic ”V. Alecsandri” din or. Ungheni, coordonată de profesorul de economie Elena Chelaru și consultantul Alina Buga, profesor de chimie, este compania școlară care a înregistrat cele mai bune rezultate.