La 1 și 2 martie s-a desfășurat etapa zonală a Olimpiadei de Economie 2014. Olimpiada este organizată de Asociația Obștească Junior Achievement Moldova în colaborare cu Ministerul Educației al Republicii Moldova, Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) și Fundația ”Familia Sturza”.

La olimpiadă au participat elevii cl. X-XII din liceele din țară, implicați în cadrul programului ”Economia Aplicată”, program oferit de JA Moldova, de asemenea elevii care studiază economia de sine stătător, recomandați de profesorii JA Moldova. Premiul mare îl constituie înmatricularea la studii fără plată în cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM), facultatea este la alegerea câștigătorului.

Etapa zonalã:

#1. 1 martie – Liceul Teoretic „Gaudeamus”, mun. Chișinău, participanți – 91 elevi din Chișinău, Cimișlia, Leova, Ungheni, Anenii Noi, Nisporeni, Călărași, Șoldănești.

#2. 2 martie – Liceul Teoretuc „Vasile Alecsandri” din Bălți, participanți – 40 elevi din Drochia, Edineț, Glodeni, Sîngerei.

În ediția de anul trecut, la etapa zonală a Olimpiadei de Economie au participat 200 de elevi, beneficiari ai programelor de educație economică Junior Achievement, din 10 raioane din republică. Denis Mișcișin, elev în clasa a XII-a la Liceul rus nr. 3 din Drochia, s-a dovedit a fi cel mai bun dintre cei mai buni, fiind deținătorul marelui premiu. Alți tineri au obținut premii bănești pentru poziționarea pe locul II, III și mențiune, inclusiv premii oferite de sponsorii și partenerii evenimentului.

Anul acesta, olimpiada la economie se află deja la a 16-a ediție.