În seara zilei de ieri, 28 martie curent, la Teatrul Național „Mihai Eminescu” a avut loc cea de-a XV-a ediție a Galei Premiilor Uniunii Teatrale din Moldova, la care au participat mai mulți oficiali și oameni de cultură din țară.

În cadrul festivității, Ministerul Culturii a acordat Premiul mare pentru cel mai bun spectacol dramatic, care i-a revenit la ediția din acest an spectacolului „Angajare de clovn” de Matei Vișniec, în regia lui Alexandru Grecu și cu participarea actorilor Jan Cucuruzac, Mihai Curagău, Valeriu Cazacu. Spectacolul a fost montat la Teatrul Național „Satiricus I.L.Caragiale”. Premiul a fost oferit de către ministrul Culturii, Monica Babuc. Oficialul a felicitat întreaga breaslă a actorilor, subliniind că sensibilitatea, muzicalitatea, plasticitatea oamenilor de teatru din Republica Moldova, care au preluat cele mai bune practici din tradiția teatrală românească și cea rusă, poate fi comparată cu puține activități teatrale din lume, fapt pentru care trebuie să ne bucurăm și să apreciem ca atare.

Uniunea Teatrală din Moldova a premiat în cadrul a 16 secţiuni, personalităţi din lumea teatrului care s-au remarcat pe parcursul anului trecut. Printre acestea, Premiul pentru cel mai bun rol masculin a fost acordat lui Petru Hadârcă pentru rolul Eu din spectacolul „Casa de pe graniță”, lui Nicu Țurcanu pentru rolul Dorian Gray din spectacolul cu același nume. Cea mai bună actriță a fost desemnată Irina Rusu pentru rolul din spectacolul „Bătrânii noștri”. Premiul pentru întreaga activitate a fost acordat actriței Teatrului Republican „Luceafărul”, Paulina Zavtoni, iar Premiul de excelență i-a revenit marelui scriitor și dramaturg Matei Vișniec.

Totodată, Premiul pentru „cel mai valoros debut” a fost acordat actorului Dmitrii Ermicioi pentru rolul Piotr Timofeevici Ciumako din spectacolul „Белаяакация” (Teatrul Dramatic de Stat pentru Tineret „S uliţî Roz”) şi Anatoli Radulov debut în regie cu spectacolul „Доктор Aйболит” (Teatrul Naţional Găgăuz „Dionis Tanasoglu”).

Pentru concursul Galei Premiilor UNITEM-2016 teatrele din țară au prezentat circa 40 de spectacole, vizualizate și monitorizate în perioada 1 octombrie 2015 – 31 ianuarie 2016.